Cum e corect: î sau â? sînt sau sunt? eu sau io?
Joi, 11 Octombrie 2007 11:19

Academia Română a stabilit de câţiva ani buni noi reguli de scriere, înlocuind pe î cu â în majoritatea cazurilor si pe sînt cu sunt. Deşi regulile sînt foarte clare, unii continuă să scrie ca înainte. Exista chiar publicaţii care se încăpăţânează să scrie după vechile reguli.

Cine are dreptate?
Academia ne spune că noile reguli sînt un act de restituire, prin acestea revenindu-se la scrierea interbelică, nemodificată de comunişti.
Contestatarii acuză nefirescul regulilor şi de aceea refuză sa le respecte.
Şi unii şi alţii aduc argumente sentimentale sau de ordin practic... numeni nu reuşeşte să convingă.

Totuşi, cum e corect?
Ne lămureşte, fără drept de apel, cercetătorul Gabriel Gheorghe. Limba însăşi ne învaţă cum trebuie s-o scriem: trebuie doar să fim atenţi. Limba română, spre deosebire de majoritatea limbilor europene, are organicitate proprie, justificându-şi cuvintele şi scrierea prin ea însăşi.

De cele mai multe ori, scrierea corectă ne-o indică familia de cuvinte sau diferitele forme ale cuvîntului în cauză. Astfel, î trece în i în aceste situaţii, iar â trece în a. De exemplu, cuvînt/cuvinte, sfînt/sfinţi, vînătă-vinete, mână/manual, stână/stâncă/stând/sta, ţărână/ţară/ţăran etc. 

În toate situaţiile în care un cuvînt se regăseşte similar în alte limbi (indo)europene, regula de mai sus se respectă, adică î trece în i, iar â rece în a. Exemple: vînt/wind/vind/viento, vîscos/viscoso, strîngere/stringere,  mânca/mangiare/manger/manducar, mână/mano/manche, pântece/panse/pancia/panza etc.

Ştiinţă sau politică?
În privinţa dilemei sunt/sînt, lucrurile se abordează similar: oricât ar căuta unii să-l aducă pe sunt de la latinescul sum, fiecare român, când se referă la sine, spune fără ezitare sînt.

Simiară este şi situaţia forţării lui eu din ego, datorată unei alte încercări de a ne fabrica origini latine, în virtutea vasalităţii ştiinţei faţă de politică.
Pentru lingvişti, ca şi pentru oricine, e uşor de înţetes că româna nu se poate explica prin latină. Discuţia este delictă şi complexă, dar merită reflectat mai mult cum se face că italienii zic io iar francezii je, în ciuda poveştii cu romanizarea. Cu atât mai mult, e de neînţeles de ce regulile pe care lingviştii le fac sînt lipsite de cea mai elementara logică.

Limba română este mai puternică decât convenţiile lingviştilor
În ciuda acestor reguli, mai mult sau mai puţin artificiale, românii continuă să zică io, nu eu, sînt, nu sunt etc. Poporul face aceasta dintr-un conservatorism multimilenar, care refuză inovaţiile aşa-zis ştiinţifice ale celor care vor să stabilească ei neapărat cum e corect şi cum nu, chiar dacă habar n-au. Ţăranii au avut dintotdeauna pentru uzul corect al limbii o singură justificare: vorba de bun simţ Aşa am pomenit.
Se dovedeşte încă o data că limba română este mult mai mult decât o simplă convenţie lingvistică.

Pentru aprofundare, vă recomand articolul Despre â şi î, de Gabriel Gheorghe